Până aici Dumnezeu a vorbit prin Solomon, cel mai înţelept dintre înţelepţi. Ca pentru a arăta însă că această carte a Sa nu datorează nimic înţelepciunii omeneşti, El Se foloseşte de aici încolo de Agur, un om care recunoaşte despre sine însuşi că este „mai prost decât oricine“.Prezentându-se astfel (v. 2) şi mărturisindu-şi în felul acesta neştiinţa, Agur începe prin a pune întrebări fundamentale: cine este Creatorul; cine este Fiul Său; cum se ajunge în cer? Pentru a răspunde la acestea, Dumnezeu a trebuit să Se reveleze, să coboare El Însuşi din cerul unde omul nu putea urca şi să comunice planurile Sale glorioase şi Cuvântul Său încercat (v. 5; comp. întrebările din v. 4 cu Ioan 3.13; Efeseni 4.10; Marcu 4.41 şi Luca 1.31,32).Agur cunoştea duhul său mărginit şi, în acelaşi timp, că inima îi este înşelătoare şi de aceea Îi adresează lui Dumnezeu o dublă rugăciune: 1. ca deşertăciunea (umblarea după ale lui, după bunăvoinţa oamenilor) şi minciuna să fie îndepărtate de la el; 2. să rămână dependent, pentru că este conştient atât de riscurile bogăţiei, cât şi de cele ale sărăciei. Înţelepte cereri, care ne pot inspira şi pe noi!Fără să-şi facă iluzii cu privire la sine, Agur cunoaşte, de asemenea, şi principiile lumii: răzvrătire, propria îndreptăţire, orgoliu, asuprire (v. 11-14). «Generaţia» noastră este oare mai bună faţă de a lui?