Iadul şi Nimicirea (în ebraică: Şeol şi Abaddori), moartea şi mormântul nu ajung niciodată în punctul în care să nu mai poată primi alte victime. Tot aşa nici ochii omului nu se pot sătura cu nimic din ceea ce le oferă lumea. Arthur G. Gish ilustrează acest principiu: Tolstoi prezintă cazul unui fermier dornic să acapareze cât mai mult pământ. În cele din urmă, el a aflat că în teritoriul başkirilor s-ar găsi pământ ieftin. Drept care a vândut tot ce avea şi s-a deplasat până acolo, încheind un târg cu ei. Pentru o mie de ruble putea cumpăra cât pământ putea străbate în decurs de o zi. A doua zi dimineaţa omul nostru a pornit într-o direcţie, după care a făcut la stânga. Şi tot aşa a făcut o mulţime de ocoluri pentru a cuprinde cât mai mult pământ de calitate. Numai că, după ce a făcut ultima cotitură, şi-a dat seama că a mers prea departe. Şi astfel a alergat cât a putut, pentru a putea ajunge la punctul de unde plecase până la asfinţitul soarelui. Repede-repede a alergat din toate puterile, ajungând în acel punct tocmai pe când apunea soarele. Şi imediat a decedat, după care l-au înhumat într-o groapă suficient de mare ca să-i acopere nevoia sa de pământ.
Din fericire, setea inimii omului este astâmpărată pe deplin în Cristos:
Da, Cristos e izvorul,
Dragostei divine îndestulătoare!
Destul am băut din pâraiele lumii;
Acum setea mi-o voi stampară din şuvoaiele cerului!
Acolo, în valurile plinătăţii divine îndurarea Lui se revarsă.
Şi plină de slavă e
Ţara lui Emanuel.
- Arme Ross Cousin