Din aceeaşi ţărână, Domnul l-a făcut şi pe sărac şi pe bogat (cap. 29.13; Iov 31.15). Sufletul lor are aceeaşi valoare în ochii Săi. Prosperitatea împreună cu puterea care decurge din ea (v. 7, 16) sunt lucruri foarte trecătoare, care nici măcar nu au o măsură comparabilă cu a acelora care au consecinţe veşnice: „un nume bun“, „bunăvoinţa“ (v. 1). Singura bogăţie de dorit este aceea pe care, împreună cu onoarea şi cu viaţa, Dumnezeu o va da celor blânzi şi tuturor celor care se tem de El (v. 4; Matei 5.5). Diferenţele de avere pe pământ n-ar trebui să fie decât o ocazie a celor mai favorizaţi de a-şi exersa ochii, inima şi mâna (recitiţi v. 9). Întâi a vedea nevoile celor care ne înconjoară, apoi a fi mişcaţi de milă şi apoi a răspunde acestor nevoi, după puterea noastră – aceasta înseamnă a acţiona după modelul scumpului nostru Mântuitor. „Isus a văzut, … I s-a făcut milă, … a frânt pâinile şi le-a dat…“ (Marcu 6.34… 41).Unii filosofi necredincioşi au susţinut că la naştere copilul este inocent şi că mediul este acela care îl corupe. Versetul 15 afirmă însă contrariul (comp. cu Geneza 8.21; Psalmul 51.5). Iar tânărul care va fi crescut după rânduielile Cuvântului (v. 6) va purta după întoarcerea lui la Dumnezeu, pe tot parcursul vieţii, roadele acestei educaţii.