Multe persoane cred că pot trece drept achitate înaintea lui Dumnezeu, câtă vreme Îi oferă din când în când ca „jertfă“ câteva fapte bune. Ele pretind că pot răscumpăra o viaţă de păcat respectând anumite forme religioase. Ce iluzie fatală! Un singur lucru Îi este plăcut Domnului: practicarea în mod obişnuit a dreptăţii şi a judecăţii (v. 3), însă aceasta nu-i este la îndemână decât celui drept, altfel spus, celui pe care Dumnezeu l-a făcut astfel prin îndreptăţire. Până la întoarcerea la Dumnezeu, orice om este caracterizat de o inimă rea. Dorinţele lui intime sunt îndreptate spre rău; el îşi este centrul, nu are dragoste reală faţă de aproapele (v. 10), nici milă adevărată faţă de cel nenorocit (v. 13). Aceste sentimente pot fi uneori contrafăcute, printr-o amabilitate firească, sau pot fi confundate cu o anumită sensibilitate a firii (un necredincios poate avea „inimă bună“ sau chiar se poate remarca prin cinste: v. 2). În realitate, binele autentic îşi are originea numai în Dumnezeu şi nu şi-a găsit împlinirea perfectă decât în Hristos. La El ne conduce şi versetul 12. El a fost Cel Drept prin excelenţă (comp. cu Iov 34.17) şi, în puterea acestui titlu, numai El este îndreptăţit să judece (Ioan 5.27-30). El cercetează cu atenţie casa celui rău, iar dacă într-adevăr nu vede acolo niciun strop de pocăinţă, o va răsturna în nenorocire (v. 12; Psalmul 37.35,36).