Versetul acesta subliniază suveranitatea Domnului, nu libertatea de opţiune a omului sau liberul arbitru. Ideea care se desprinde de aici este că El ştie ce este mai bun pentru noi. Prin urmare, trebuie să ne lăsăm călăuziţi de El, fără să încercăm să fim stăpâni pe soarta noastră sau să ne croim singuri drum în viaţă, după voia noastră.