«Este, cu adevărat, un mare har din partea lui Dumnezeu să aplice înţelepciunea divină la toate detaliile vieţii omului, în mijlocul confuziei pe care păcatul a produs-o.» (J.N.D.). Din aceasta decurge însă responsabilitatea noastră, de a pune în practică această înţelepciune în viaţa de zi cu zi! Ea ne este dată pentru a o trăi, astfel că omul priceput o păstrează „pe faţa“ lui (v. 24; Eclesiastul 2.14). Nebunul, dimpotrivă, îşi distribuie imaginaţia până la capătul pământului, urmărind închipuiri şi pofte deşarte. Ne putem gândi la fiul risipitor irosind prosteşte bunurile tatălui într-o ţară depărtată. Câtă întristare aduce un fiu nebun părinţilor săi! (v. 21, 25). Să-l imităm pe Solomon, autorul acestei cărţi, care a ştiut să ceară pentru sine „o inimă pricepută, care să înţeleagă“ (1 Împăraţi 3.9).Cel care se pune garant este un prieten fals. El se încrede în mod nechibzuit în aproapele său şi îl stârneşte şi pe acesta să conteze pe el (v. 18; Ieremia 17.5). Versetul 17, dimpotrivă, ne arată cum putem recunoaşte un prieten autentic: el se revelează în greutăţi, iar noi descoperim atunci că el este chiar un frate. „Prietenul iubeşte oricând…“ Cine merită mai mult acest nume decât Domnul Isus? (Ioan 15.13). „El este Prietenul nostru suprem / Singură inima Lui nu se răceşte niciodată / Ce imensă dragoste!“, spun versurile unui imn.