Cea mai bună modalitate de a ne asigura că visele şi ţelurile noastre se vor împlini este să le încredinţăm Domnului. J. Allen Blair spune: Uneori ne trezim că suntem tulburaţi şi deprimaţi, chiar atunci când ne străduim să facem lucrarea Domnului. Oare ar putea fi vreun lucru mai potrivnic dorinţei lui Dumnezeu faţă de noi? Dumnezeu nu poate lucra cu inimi pline de nelinişte. Ori de câte ori-un creştin ajunge în această stare, va trebui să se oprească numaidecât şi să se întrebe: ,,A cui este lucrarea?" Dacă este lucrarea lui Dumnezeu, să nu uiţi niciodată că şi povara ei îi aparţine tot lui Dumnezeu. Nu tu eşti cel important, ci Cristos! El lucrează prin noi. Prin urmare, ce trebuie să facem când lucrurile nu merg cum ar trebui? Să mergem la El! Orice alt lucru va constitui un act de neascultare.
Rugăciune: „Dăruieşte-mi ochiul care să-L vadă pe Dumnezeu în toate si mâna care să-L slujească în toate, şi inima care să-L binecuvânteze pentru toate" (Daily Notes).