O mare parte a capitolului 15 este consacrată temei vorbirii. Un răspuns blând sau conciliant va preveni izbucnirea sau amplificarea mâniei. Dacă-i vei răspunde unui om cu un cuvânt aspru, asta nu va face altceva decât să alimenteze natura lui păcătoasă, drept care în curând vei fi implicat într-o ceartă aprinsă cu ei. Spurgeon ne oferă o pertinentă ilustraţie în această privinţă:
Pe vremuri locuiam într-un cartier în care grădina mea era despărţită de proprietatea vecinului doar printr-un gard viu destul de permeabil. Vecinul avea un câine, care s-a dovedit a fi un grădinar înfiorător de prost, drept care plantele mele n-au dus-o deloc bine. Prin urmare, într-o seară, pe când mă plimbam de unul singur, l-am surprins pe câine provocând stricăciuni grave şi, întrucât mă aflam la mare distanţă, am aruncat cu băţ în direcţia lui, spunându-i să plece numaidecât acasă. Dar potaia, în loc sa meargă acasă, a luat în gură băţul şi s-a înfăţişat înaintea mea dând clin coadă fericit. Apoi a lăsat băţul la picioarele mele, privindu-mă în chip tare înduioşător. Ce mai puteam face, decât să-l mângâi şi să-i spun ca e un câine cuminte şi că regret că i-am vorbit atât de aspru cu câteva minute mai înainte.