Dacă cineva va persista în refuzul de a asculta, această respingere îi va aduce negreşit pierzarea şi ruinarea. Atunci va veni rândul înţelepciunii de a râde: „De aceea şi eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire; îmi voi bate joc de voi când vă va prinde groaza."
Să însemne asta oare că Domnul realmente va râde când nenorocirea se va abate peste cei răi, cum se sugerează aici şi în Psalmul 2:4? Dacă prin râs înţelegem o atitudine de răutate, de spirit vindicativ şi cruzime, atunci răspunsul este categoric „Nu." Mai degrabă, trebuie să înţelegem râsul acesta la modul figurat. În limbaj idiomatic, el exprimă ridicolul situaţiei în care un biet om îşi permite să-L sfideze pe Suveranul Atotputernic, ca un ţânţar în faţa unui cuptor aprins. În plus, ar mai putea fi vorba şi de următorul lucru: Un om poate să râdă de poruncile înţelepciunii sau să le trateze ca şi când ele n-ar exista. Dar când omul acela culege roadele nechibzuinţei sale, poruncile rămân neclintite şi i se par batjocoritorului ca cei ce râd la urmă, cum se spune în binecunoscuta zicală.