Înţelepciunea e întristată din pricina unor oameni care resping toate sfaturile ei şi nu vor să aibă nimic de a face cu criticile ei constructive. Ceea ce face şi mai iraţional refuzul încăpăţânat al oamenilor este faptul că poruncile şi avertismentele lui Dumnezeu sunt spre binele său, nu al lui Dumnezeu, cum reiese din istorioara relatată de D. G. Barnhouse: O fetiţă s-a strecurat dincolo de bara de metal ce-i separă pe spectatori de cuşca leilor la Grădina Zoologică din Washington. Când bunicul său i-a poruncit să iasă afară, ea a refuzat, râzând şi apropiindu-se şi mai mult de cuşcă. După care un leu a apucat-o şi a târât-o în cuşcă, luându-i viaţa. După Barnhouse, lecţia ce se desprinde din această întâmplare ar fi următoarea: Dumnezeu ne-a dat porunci şi principii spre binele nostru. Dumnezeu nu ne dă niciodată o poruncă pentru că ar fi arbitrar sau pentru că nu doreşte să ne simţim bine. Dumnezeu spune: „Să nu ai nici un alt fel de dumnezei în afară de Mine" nu pentru că este gelos cu poziţia Sa sau prerogativele Sale, ci pentru că ştie că dacă punem orice, absolut orice mai presus de El, acel lucru ne va face rău. Dacă vom înţelege principiul care stă la baza acestei realităţi, vom înţelege şi de ce Dumnezeu ne mustră" (Evrei 12:6). El nu vrea ca noi să ne ducem în gura leului, deoarece există un leu - diavolul, care caută pe cine să înghită.