Putem remarca cum, în aproape fiecare verset al acestui capitol, partea şi caracterul celui drept sunt puse în antiteză cu cel rău. La fel este şi în viaţa de zi cu zi a copilului lui Dumnezeu: aşezat alături de cei necredincioşi din această lume, credincioşia sa scoate în evidenţă (prin contrast) nelegiuirea lor (şi invers): un om drept în mijlocul perversiunii, un om integru între oameni ai necredinţei...Versetele de la 9 la 14 prezintă în special aspectele vieţii în societate. Cel drept nu este chemat să trăiască singur. Prezenţa lui în mijlocul lumii care-l observă este o mărturie. Epistola către Tit ne îndeamnă să trăim drept... în veacul acesta, „pentru a împodobi“ – precum fac ilustraţiile unei cărţi – „învăţătura Dumnezeului nostru Mântuitor“ (Tit 2.10-12).„Înţelepciunea este cu cei smeriţi“ (v. 2). Credinciosul care rămâne lângă Dumnezeu nu are niciodată o părere înaltă despre sine. Cel mai bun remediu împotriva mândriei este să ne îndreptăm gândurile spre măreţia Domnului Isus.Versetul 12 pune în contrast mândria cu priceperea: astfel, în timp ce mândria este însoţită de nedreptăţirea aproapelui, priceperea mă va ajuta întotdeauna să găsesc motive de a-l considera pe celălalt superior mie (Filipeni 2.3).