Lucrurile pe care şi le doresc cei neprihăniţi se vor realiza cu bucurie. Nu tot aşa este cu cei răi. Speranţele acestora vor fi năruite, după cum arată G. S. Bowes: Alexandru cel Mare nu s-a mulţumit nici după ce a cucerit toate naţiunile din vremea aceea. El a plâns fiindcă nu mai avea lumi de cucerit şi a murit la o vârstă timpurie, într-o stare de dezmăţ. Hanibal, care a umplut trei baniţe cu inelele de aur luate de la nobilii pe care i-a măcelărit, s-a sinucis prin otrăvire. Puţini sunt cei ce au marcat plecarea sa pe lumea cealaltă; a părăsit acest pământ fără ca cineva să fi fost îndoliat pentru el. Iulius Cezar, cel despre care s-a spus că şi-a vopsit veşmintele în sângele celor aproximativ un milion de inamici ai săi, a cucerit 800 de cetăţi, pentru ca ia urmă să fie înjunghiat de prietenii săi cei mai apropiaţi cu prilejul celebrărilor legate de cea mai mare din izbânzile sale militare. Şi apoi Napoleon, temutul cuceritor, după ce a băgat spaima în Europa, şi-a petrecut ultimele zile din viaţă în izolare şi surghiun. Negreşit speranţa celor răi va pieri!