Un om drept este recunoscut mai ales după limbajul său (comp. cu Matei 26.73). Acordăm noi suficientă atenţie acestui aspect, de a nu rosti vorbe grele, cuvinte necuviincioase sau nebune? (Efeseni 4.29; 5.4). Dacă suntem dintre aceia care obişnuim să spunem orice ne trece prin minte, atunci v. 19 şi 20 ni se adresează în special nouă.„Limba celui drept este argint ales“: ea filtrează necurăţiile şi nu lasă să treacă decât ceea ce are valoare. În inima credinciosului pulsează două izvoare şi amândouă curg prin aceeaşi poartă a buzelor (Iacov 3.9-11): fântâna vieţii (v. 11; comp. cu Ioan 4.14), care îi poate înviora pe mulţi (v. 21), şi izvorul de necurăţie al cărnii, din care ţâşnesc toate gândurile rele (Matei 15.18-19; Proverbe 12.18). Înţelepciunea ne va arăta, prin intermediul învăţăturii ei, când să vorbim şi când să tăcem (de citit rugăciunea din Psalmul 141.3).Versetele 24-30 compară sfârşitul celui rău cu al celui drept. Cel rău se teme (v. 24), dar teama lui nu este frica de Domnul, ci o groază nedefinită şi superstiţioasă, care are la orizont moartea, pentru care el nu este pregătit (Iov 15.20-21). Cât de diferită de aceasta este calea celui credincios! În ce priveşte viaţa prezentă, Dumnezeu îi împlineşte dorinţele drepte (v. 24), iar cât despre viitor, inima i se bucură într-o aşteptare fericită (v. 28).