Cauza lui Israel nu se poate apăra (v. 2; comp. cu Isaia 1.18)! După un rechizitoriu cutremurător, Dumnezeu pronunţă pedeapsa pentru infidelitatea acestui popor: „de aceea, iată, îţi voi îngrădi calea…“ (v. 6) … „de aceea Îmi voi lua înapoi grâul…“ (v. 9). „De aceea…“ şi ne-am putea aştepta la o pedeapsă încă şi mai severă. Dar ce anunţă versetul 14?: „De aceea, iată, o voi ademeni şi o voi duce în pustie şi voi vorbi inimii ei“. Neasemuit har al lui Dumnezeu! Păcatul alor Săi Îi dă Domnului ocazia de a-Şi dezvălui mila infinită. În loc să alunge „soţia“ nerecunoscătoare şi vinovată, El o ia de mână şi, singur cu ea, îi vorbeşte într-un fel care să-i atingă inima. Dar de ce este menţionată aici această sinistră vale a Acorului? Nu ne vorbeşte ea despre păcatul lui Acan şi despre dezastruoasele sale consecinţe? (Iosua 7.26). Iată însă că tocmai pe aceasta o alege Dumnezeu pentru a o face, de acum, „o uşă a speranţei“ (comp. cu Isaia 65.10). Din punct de vedere moral, şi pentru noi este la fel. Valea tulburării, locul unde avem de-a face cu Dumnezeu în chestiunea greşelilor noastre din trecut, devine „o uşă a speranţei“. Astfel, Dumnezeu ne arată că bucuria comuniunii cu El are obligatoriu ca punct de plecare mărturisirea păcatelor noastre.