III. MOTIVELE PRĂBUŞIRII EDOMULUI
Edomiţii nu ar fi trebuit să se bucure când au văzut Ierusalimul atacat. Nu se cădea să jubileze sau să vorbească cu atâta îngâmfare sau să contribuie şi ei la prădarea cetăţii, după cum nu trebuiau să-i omoare pe evreii care încercau să-şi scape viaţa, nici să-i predea în mâna vrăjmaşului pe cei rămaşi în viaţă.
Imaginea ce ni se prezintă este una de totală lipsă de reţinere şi răceală de inimă din partea edomiţilor, care s-au purtat cu cruzime faţă de poporul lui Dumnezeu. Edomul nu a dat dovadă de nici cel mai elementar simţ de omenie faţă de fratele său Iacob, nu i-a arătat nici un pic de milă. Poate că trădarea acestei elementare relaţii intime de familie a fost motivul pentru care „pierzarea" sa a fost atât de definitivă.