H. Paştele, norul şi trompetele de aur (9:1-10:10)
Instrucţiunile lui Dumnezeu de a sărbători Pastele (v. 1-2) au precedat evenimentele din capitolul 1. Nu toate evenimentele din Numeri sunt redate în ordine cronologică. Paştele se sărbătorea în ziua a paisprezecea a lunii întâi. S-au asigurat o seamă de condiţii speciale pentru cei întinaţi din punct de vedere ceremonial (probabil independent de voinţa lor), prin atingerea trupului unei persoane decedate sau prin faptul că se aflau într-o călătorie la acea dată. Toţi aceştia puteau sărbători Paştele cu o lună mai târziu, în ziua a paisprezecea a lunii a doua (v. 6-12). Dar orice alt om care nu sărbătorea Pastele era nimicit din poporul lui (v. 13). Unui străin (adică neevreu) i se permitea să sărbătorească Pastele Domnului dacă dorea să facă acest lucru, dar numai în condiţiile respectării tuturor instrucţiunilor date evreilor (v. 14).