Leviţii trebuiau să slujească începând de la vârsta de douăzeci şi cinci de ani până la vârsta de cincizeci de ani (v. 24). La Numeri 4:3 găsim că slujba lor începea de la vârsta de treizeci de ani. Unii interpretează trimiterea din capitolul 4 ca o referire la cei care au purtat tabernacolul în timpul peregrinărilor prin pustiu. Cât priveşte vârsta mai scăzută din capitolul 8, aceasta ar fi, după aceştia, o referire la slujirea în tabernacol după ce acesta a fost instalat în Ţara Făgăduinţei. Alţii consideră diferenţa de cinci ani un fel de ucenicie. Cei ce încetau slujba la vârsta de cincizeci de ani nu mai efectuau munci grele, dar aveau voie să continue activitatea ca supraveghetori (v. 25,26). Aceste versete fac deosebirea dintre „lucrare" şi slujbă sau acoperirea nevoilor. Prima categorie implică munci grele, a doua presupunând activităţi de supraveghere.
Cineva a subliniat că leviţii sunt o întruchipare a creştinilor, care sunt răscumpăraţi, curăţiţi şi puşi deoparte să-L slujească pe Domnul, neavând nici o moştenire aici pe pământ.