Versetul 89 dezvăluie care era secretul lui „Moise, omul lui Dumnezeu“ (Psalmul 90): rugăciunea! Să-l privim pe Moise sub povara responsabilităţilor care-l copleşesc, hărţuit de murmurele poporului, cum se retrăgea în întunericul şi în liniştea sanctuarului pentru a vorbi cu Dumnezeul său. El asculta „vocea“ şi imediat Îi „vorbea“. Să ne gândim la Domnul Isus care, cu mult înaintea zorilor sau când venea seara, după oboseala zilei, Se retrăgea într-un loc singuratic ca să Se roage (Marcu 1.35; 6.46).De ce oare se aminteşte din nou de sfeşnic acum, la începutul cap. 8, după enumerarea darurilor practice din cap. 7 şi înainte de prezentarea sfinţirii leviţilor din versetele următoare? Oare nu pentru a arăta că lumina probează şi apreciază atât darul cât şi persoana; nu numai slujba, ci şi pe cel care o împlineşte? Dumnezeu cunoaşte valoarea închinării noastre, despre care vorbeşte acest ritual al consacrării. Şi remarcăm că leviţii erau prezentaţi de către Aaron ca „dar legănat“, pentru a permite acestei lumini divine succesive să strălucească în totalitate asupra lor, fără ca vreunul să rămână în întuneric. Dacă ar fi avut o cât de mică pată pe veşminte, aceasta ar fi fost imediat observată. Cât de important este să stăm mereu înaintea lui Dumnezeu pentru a-I sluji! (exemplu: 1 Regi 17.1).