Scriptura menţionează mai mulţi nazirei: Samson, Samuel, Amasia (2 Cronici 17.16), Ioan Botezătorul. Dar Nazireu prin excelenţă a fost Isus. Pus deoparte pentru Dumnezeu înainte de naştere, ocupându-Se la vârsta de doisprezece ani de treburile Tatălui Său, consacrarea Sa pentru Dumnezeu a fost totală până la moarte de cruce. Deşi a venit în lume, El nu a fost din lume şi a rămas străin faţă de sărbătorile şi bucuriile ei (Ioan 7.8; 17.14). Niciodată n-a permis ca împrejurările Sale familiale să-I împiedice slujba (Luca 8.20-21). Dependenţa Sa a fost continuă (Ioan 5.19). Ce model este pentru noi acest scump Mântuitor, prin calea Lui de dăruire totală! O cale dificilă, dar la capătul căreia Îl aştepta acea bucurie al cărei simbol este rodul viţei, bucurie pe care o va împărtăşi cu cei care au luat parte la ruşinea Lui aici pe pământ (v. 20 sf.; Evrei 12.2; Matei 26.29; 25.21).La împlinirea zilelor consacrării sale (v.13), nazireul oferea toate jertfele. Dacă ne-am luat locul aici, jos, alături de Nazireul desăvârşit, atunci în sfârşit putem fi introduşi în diversele aspecte ale lucrării Sale la cruce.Versetele 22-27 încununează acest capitol pentru a ne arăta că punerea deoparte pentru Domnul este calea sigură a binecuvântării.
Numeri 6:13-27 - Jean Koechlin

- Structura cărții Numeri
- Numeri 1:1-21 - Jean Koechlin
- Numeri 1:22-37 - Jean Koechlin
- Numeri 1:38-54 - Jean Koechlin
- Numeri 2:1-34 - Jean Koechlin
- Numeri 3:1-16 - Jean Koechlin
- Numeri 3:17-38 - Jean Koechlin
- Numeri 3:39-51 - Jean Koechlin
- Numeri 4:1-15 - Jean Koechlin
- Numeri 4:16-33 - Jean Koechlin
- Numeri 4:34-49 - Jean Koechlin
- Numeri 5:1-31 - Jean Koechlin
- Numeri 6:1-12 - Jean Koechlin
- Numeri 7:1-88 - Jean Koechlin
- Numeri 7:89-8:14 - Jean Koechlin
- Numeri 8:15-26 - Jean Koechlin
- Numeri 9:1-14 - Jean Koechlin
- Numeri 9:15-10:23 - Jean Koechlin
- Numeri 10:11-36 - Jean Koechlin
- Numeri 11:1-9 - Jean Koechlin
- Numeri 11:10-23 - Jean Koechlin
- Numeri 11:24-35 - Jean Koechlin
- Numeri 12:1-16 - Jean Koechlin
- Numeri 13:1-25 - Jean Koechlin
- Numeri 13:26-14:10 - Jean Koechlin
- Numeri 14:11-25 - Jean Koechlin
- Numeri 14:26-45 - Jean Koechlin
- Numeri 15:1-21 - Jean Koechlin
- Numeri 15:22-41 - Jean Koechlin
- Numeri 16:1-15 - Jean Koechlin
- Numeri 16:16-35 - Jean Koechlin
- Numeri 16:36-50 - Jean Koechlin
- Numeri 17:1-13 - Jean Koechlin
- Numeri 18:1-19 - Jean Koechlin
- Numeri 18:20-32 - Jean Koechlin
- Numeri 19:1-10 - Jean Koechlin
- Numeri 19:11-22 - Jean Koechlin
- Numeri 20:1-13 - Jean Koechlin
- Numeri 20:14-29 - Jean Koechlin
- Numeri 21:1-15 - Jean Koechlin
- Numeri 21:16-35 - Jean Koechlin
- Numeri 22:1-21 - Jean Koechlin
- Numeri 22:22-41 - Jean Koechlin
- Numeri 23:1-12 - Jean Koechlin
- Numeri 23:13-30 - Jean Koechlin
- Numeri 24:1-13 - Jean Koechlin
- Numeri 24:14-25 - Jean Koechlin
- Numeri 25:1-18 - Jean Koechlin
- Numeri 26:1-65 - Jean Koechlin
- Numeri 27:1-11 - Jean Koechlin
- Numeri 27:12-23 - Jean Koechlin
- Numeri 28-29 - Jean Koechlin
- Numeri 30:1-16 - Jean Koechlin
- Numeri 31:1-54 - Jean Koechlin
- Numeri 32:1-15 - Jean Koechlin
- Numeri 32:16-42 - Jean Koechlin
- Numeri 33:1-36 - Jean Koechlin
- Numeri 33:37-56 - Jean Koechlin
- Numeri 34:1-29 - Jean Koechlin
- Numeri 35:1-15 - Jean Koechlin
- Numeri 35:16-34 - Jean Koechlin
- Numeri 36:1-13 - Jean Koechlin