În afară de leviţi, orice israelit din altă seminţie, bărbat sau femeie, putea fi consacrat Domnului prin jurământul de nazireu (promisiune specială de despărţire). Dar, spre deosebire de fiii lui Levi, această consacrare era individuală şi voluntară. Nazireul nu era obligat să facă această promisiune, dar, odată ce devenea nazireu, libertatea sa înceta; viaţa sa publică şi particulară trebuia să se subordoneze unor reguli severe. La fel ca într-o armată, angajatul voluntar se supune la aceeaşi disciplină ca şi recrutul de clasă mobilizat. Condiţiile impuse nazireului erau în număr de trei:1. Să nu consume nici un produs din vie – simbol al bucuriilor lumii.2. Să-şi lase părul să crească – simbol al punerii deoparte pentru Hristos ce trebuia să-l caracterizeze în mod natural pe ucenicul lui Hristos.3. Să evite contactul cu moartea, plată şi dovadă a păcatului.În principiu, fiecare copil al lui Dumnezeu are aceste trei caracteristici: mort faţă de lume, faţă de sine şi faţă de păcat (Gal. 6.14; 5.24; 2.17-20). Dar pentru a avea forţa de a se menţine în această poziţie dificilă şi contrară firii, trebuia ca nazireatul său, această punere deoparte pentru Hristos, să rezulte dintr-o decizie luată cu bucurie şi din toată inima.Vers. 9-12 amintesc cât de uşor se poate pierde caracterul de nazireu din cauza nevegherii şi cât de greu poate fi el recăpătat.