Slujbele chehatiţilor, ale gherşoniţilor şi ale merariţilor, deşi diferite între ele, toate aveau în vedere Cortul. Ei trebuia să-l demonteze, să-l transporte şi să-l ridice din nou la fiecare etapă a călătoriei prin pustiu. Dacă sunt „felurite slujbe“, toate sunt pentru Isus, Domnul nostru, şi fiecare credincios are de fapt aceeaşi datorie: să Îl prezinte pe Hristos în timpul trecerii lui prin această lume şi să expună multiplele Lui glorii morale. Slujitorii Domnului au răspunderea ca, în cuvânt şi în lucrare, să păstreze vie şi nealterată învăţătura creştină.În timpul deplasărilor prin pustiu, cele mai multe piese de mobilier erau acoperite cu modeste piei de viţel de mare, amintindu-ne că această comoară a credincioşilor – Hristos – este „în vase de lut“ (2 Corinteni 4.7). O excepţie: chivotul, sub perdeaua sa în întregime albastră, simbol al caracterului ceresc al Dumnezeului-Om în umblarea pe pământ. Sfeşnicul purtat pe o prăjină se făcea cunoscut tuturor, simbol al mărturiei aduse în lume de Cel care este Lumina lumii. Iar altarul de bronz, sub covorul său de purpură (v. 13), aminteşte fără încetare celor răscumpăraţi, călătorind prin lume, de suferinţele lui Hristos şi de gloriile care vor urma.