Vântul deşertului a şters de mult timp orice urmă a lungii călătorii. Dar în cartea lui Dumnezeu, fiecare pas a fost înregistrat: „Şi au plecat şi au aşezat tăbăra ..., şi au plecat şi au aşezat tabăra ...“. Câteva versete citite în grabă sunt rezumatul a patruzeci de ani şi a tot atâtor etape, dintre care multe sunt numai amintite aici. Dar, deşi nu ştim mai multe despre acestea, Dumnezeu a ţinut să le înscrie în Sfânta Lui Carte tocmai pentru a ne reaminti acest emoţionant verset: „Nu vede El căile mele şi nu-mi numără El toţi paşii?“ (Iov 31.4).Şi nouă, trecerea timpului ne-a şters din amintire cea mai mare parte a trecutului nostru. Am putea noi oare să spunem ce am făcut ieri fără să uităm nimic? Domnul însă a înregistrat totul. Nimic nu I-a scăpat, ca şi cum ar fi făcut un film al întregii noastre vieţi, fără nici o tăietură. Atunci, la „scaunul de judecată al lui Hristos“ (2 Corinteni 5.10), acest film va fi derulat sub ochii noştri în lumina deplină a lui Dumnezeu. Ce gând deosebit de serios! Dacă aceasta ar fi acum, nici unul dintre noi nu ar rezista. Dar alături de Isus nu vom cunoaşte nici ruşinea, nici teama de judecată. Nu va fi loc decât pentru sentimentul inexprimabil al grandorii harului Său, sursă a unei adorări eterne.