Odată ajunşi la hotarul ţării, Moise şi fiii lui Israel sunt invitaţi să facă o incursiune în trecut, să-şi poarte privirile în urma lor. Ce drum au străbătut de la măreaţa noapte a Paştelui! Alături de etape fericite şi chiar glorioase – Pi-Hahirot şi trecerea Mării Roşii, Elim cu izvoarele şi palmierii lui – unele nume au răsunet trist: Sin cu murmurele lui, Refidim cu certurile din el, Sinai cu viţelul de aur, Chibrot-Hataava cu poftele şi cu tristul episod al prepeliţelor ... Acestea jalonează în mod mizerabil traversarea pustiului, ca atâtea alte lecţii necesare pentru a-l învăţa pe Israel – şi pe fiecare dintre noi – să-şi cunoască inima, puţin câte puţin. Fără îndoială că poporul ar fi dorit să şteargă din itinerarul său unele din aceste nume. Moise ar fi avut motive personale să pună sub tăcere Cades, cu apele Meriba. Ei bine, aceasta nu este posibil! Nu putem face să dispară greşelile din trecut, nici să mergem înapoi pentru a retrăi măcar o oră din viaţa noastră. Dar ceea ce putem face este să ne amintim de lecţiile pe care le-am învăţat pe drum, de răbdarea cu care am fost suportaţi şi de îndurarea Celui care ne-a iertat totul.