După cum nici o persoană nu avea dreptul să aleagă locul de amplasare al cortului său, tot astfel nici un levit nu putea decide liber ce serviciu voia să împlinească. Nu este necesar ca ceea ce avem de făcut să fie ceea ce ne interesează, sau ceea ce ni se pare pe măsura capacităţilor noastre, sau ceea ce ne iese imediat în cale. Să facem ceea ce doreşte Domnul! „Sunt deosebiri ale slujbelor, însă este acelaşi Domn“ afirmă 1 Corinteni 12.5. El este adevărata „Căpetenie a mai-marilor“ care îi supraveghează pe cei care au slujbe (v. 32) şi singur El este în măsură să decidă funcţia fiecăruia în programul colectiv. Să ne imaginăm ce s-ar întâmpla la o cale ferată dacă un acar s-ar hotărî într-o zi să-şi schimbe postul sau dacă un paznic de barieră şi-ar părăsi pasajul de nivel. Ce încurcături, ce catastrofe ar rezulta! Orice-ar fi fost, indiferent de activitatea leviţilor, fiecare din cele trei familii îşi aşeza tabăra în apropierea Cortului întâlnirii (v. 23, 29, 35). Ne amintim de acei lucrători specialişti din vremea lui David care „locuiau acolo, la împărat, pentru lucrul lui“ (1 Cronici 4.23). «Acela care este cel mai aproape de Hristos va fi cel care Îi va sluji cel mai bine şi, fără această apropiere, nimeni nu-I poate sluji» (J. N. D).