Trecuseră patruzeci de ani de la numărătoarea din capitolul 1. Domnul cere să se facă o nouă numărătoare, de data aceasta pe familii, a capetelor „întregii adunări a fiilor lui Israel“. O comparare a celor două recensăminte, de la începutul şi de la sfârşitul călătoriei prin pustiu, scoate în evidenţă consecinţele dezastruoase şi iremediabile ale faptelor comise. Seminţia lui Simeon, mai vinovată decât celelalte în chestiunea cu Baal-Peor, a fost decimată (25.14). Acest fapt va conduce şi la o micşorare proporţională a moştenirii lor în Canaan, după instrucţiunile date lui Moise: „ ... celor mai puţini să le dai mai mică moştenire“ (v.54). Acest adevăr ne spune tuturor că o umblare în slăbiciune antrenează pentru creştin o pierdere eternă şi poate privarea de „cunună“ (Apocalipsa 3.11). De la Ruben până la Neftali, numărătoarea s-a făcut în aceeaşi ordine ca şi prima dată, după steagurile seminţiilor (cap. 2). Faptul că totalul este aproape acelaşi (v.51; 1.46) demonstrează puterea harului lui Dumnezeu care s-a îngrijit de această imensă armată de şase sute de mii de oameni, fără a socoti femeile şi copiii, în timpul celor patruzeci de ani în pustiu. Dumnezeu n-a fost niciodată depăşit de nevoile alor Săi şi El va avea aceeaşi grijă de fiecare dintre noi până în ultima noastră zi aici, jos.