Al doilea oracol l-a asigurat pe Balac de faptul că binecuvântarea acordată iniţial de Dumnezeu Israelului a rămas neschimbată (v. 18-20). Prima parte a versetului 21 descrie poziţia naţiunii Israel, nu trăirea sa în practică. Israeliţii au fost socotiţi neprihăniţi prin credinţă. Tot aşa şi credincioşii de astăzi stau înaintea lui Dumnezeu în toată desăvârşirea preaiubitului Său Fiu. Domnul era cu Israel iar israeliţii puteau striga deoarece El domnea ca Rege în mijlocul lor (v. 21b). El îi izbăvise din Egipt şi le dăduse tărie. Nici un blestem rostit împotriva lor nu putea avea vreun efect. Mai degrabă, victoriile pe care avea să şi le asume Israelul Ia scurt timp după asta aveau să facă naţiunile să exclame: „Ce a făcut Dumnezeu!" (v. 22-24). Văzând că Balaam a refuzat să-i blesteme pe israeliţi, Balac i-a ordonat nici sa nu-i binecuvânteze (v. 25), dar profetul a protestat împotriva acestei decizii, spunând că nu are de ales, ci că trebuie să facă ceea ce i-a spus Domnul.