Credincioşii nu sunt chemaţi să traverseze „pustiul“ izolaţi. Pentru a-i face să înţeleagă că sunt un popor, o familie, Domnul îi strânge în jurul Lui. Să ne imaginăm tabăra lui Israel. Domnul este în mijlocul ei; chivotul este acolo; norul gloriei Sale poposeşte deasupra Cortului. Împrejurul acestuia, fiecare îşi are locul său stabilit. Mai întâi leviţii, apoi, într-o ordine care nu era la alegerea lor, cele douăsprezece seminţii, aşezate în grupuri de câte trei, sub un singur steag pentru fiecare din cele patru puncte cardinale. Dumnezeu este un Dumnezeu al ordinii (1 Corinteni 14.33). În înţelepciunea-I suverană, El a „pus mădularele (Trupului lui Hristos), pe fiecare din ele, în trup, după cum a dorit“ (1 Corinteni 12.18). El a stabilit locul unde doreşte să fie fiecare dintre ai Săi. Să ne ajute El ca să ne aflăm acolo! Mulţi creştini au ridicat steaguri după propria lor idee sau după cum le-a convenit. Numele unui om sau a unei doctrine este pentru ei ca un drapel, ca un semn de aderare care-i distinge de alţii. Dumnezeu nu recunoaşte asemenea denominaţii, astfel de steaguri ridicate de oameni. El nu recunoaşte decât centrul pe care El Însuşi l-a stabilit: Isus, „adevăratul Cort“, în jurul căruia se strâng împreună copiii lui Dumnezeu cei risipiţi, Cel „înălţat ca un steag între zece mii“ (Cântarea Cântărilor 5.10 nota b).