Paragraful acesta ne spune cum trebuia folosita cenuşa. Dacă o persoană s-a întinat din punct de vedere ceremonial prin atingerea trupului mortal cuiva sau prin prezenţa sa într-un cort în care murise cineva, o persoană curată lua o parte din cenuşă şi o amesteca cu apă curgătoare. Persoana curată stropea cu această apă cu isop persoana necurată sau lucrul necurat în ziua a treia şi în ziua a şaptea. În ziua a şaptea omul necurat îşi spăla hainele, se îmbăia şi era curat în seara zilei respective (v. 19).

Williams sugerează că viţeaua roşie îl simboliza pe Cristos: fără pată în exterior şi fără nici o zbârcitură în interior; liber de orice înrobire a păcatului; şi îmbrăcat cu pământul roşu al bărbăţiei. Totuşi trebuie să fim atenţi să nu forţăm această tipologie.

Singura consemnare istorică a folosirii cenuşii unei viţele o găsim la Numeri 31, asupra căruia se opreşte Mantie:

...cenuşa era privită ca pe o concentraţie a proprietăţilor esenţiale ale jertfei de păcat. Era un element la care se putea recurge în orice moment, fără prea mare deranj şi fără pierdere de timp. O singură viţea roşie era de ajuns pentru câteva secole. În întreaga istorie a evreilor se cunosc doar şase la care au apelat ei. Asta pentru că nu era nevoie decât de o cantitate foarte mică de cenuşa care să asigure virtutea curăţitoare a apei curate de izvor.

Autorul Epistolei către Evrei argumentează că, pe când cenuşa unei viţele roşii nu putea face altceva decât să-l curăţească pe cineva de întinarea ceremonială exterioară, sângele lui Cristos are o putere nemărginită de a produce o curăţire interioară a conştiinţei de faptele moarte (Ev, 9:13,14). Un autor anonim face următoarele comentarii pe această temă:

Viţeaua roşie este purtarea de grija a lui Dumnezeu pentru contactul inerent şi inevitabil cu moartea spirituală din jurul nostru, având, probabil, tangenţă specială cu culpabilitatea Israelului, cu conştiinţa sa pătată de sânge [în purtarea] faţă de Mesia. Se aseamănă cu jertfa de vinovăţie, fără s-o înlocuiască.

Regulile prevăzute în Vechiul Testament pentru spălarea cu apă, iar uneori cu apă curgătoare (Lev. 15:13) au ajuns între timp să fie recunoscute ca tehnică medicală de rigoare pentru dezinfectare.