Capitolul 19 se ocupă de unul din cele mai puternice simboluri ale curăţirii din VT: folosirea cenuşii unei viţele roşii. Această jertfa avea în vedere în mod special îndepărtarea întinăciunii legate de atingerea trupului unei persoane decedate. Doar cu puţin timp în urmă copiii lui Israel se răsculaseră împotriva Domnului la Cadeş. Acum ei erau trimişi în pustie să moară din pricina necredinţei lor. Peste 600.000 de oameni aveau să moară în intervalul de 38 de ani ce le stătea în faţă, adică peste patruzeci de oameni pe zi. De aici şi necesitatea stringentă a acestui mijloc de curăţire prin cenuşa unei viţele roşii, căci cine putea să evite cu totul contactul cu o persoană decedată, în condiţiile acestei pribegii prin pustiu?

Viţeaua era scoasă afară din tabără şi înjunghiată (v. 3). Preotul Eleazar stropea de şapte ori sângele ei în faţa cortului întâlnirii, după care viţeaua era arsă în întregime (carnea, pielea, sângele împreună cu baliga), în foc erau aruncate lemn de cedru, isop şi cârmâz - acestea fiind exact materialele folosite la curăţirea leproşilor (vezi Levitic 14:4,6), Preotul şi omul care ardea viţeaua erau necuraţi până seara. Apoi un om curat aduna cu grijă cenuşa şi o înmagazina în afara taberei, pentru a putea fi folosită în viitor (v. 9); după aceasta el era necurat până seara.