F. Răscoala lui Core (cap. 16,17)

Deşi Core, un văr al lui Aaron (Ex. 6:18-21) era levit, el nu era preot. Se pare că el a fost cuprins de resentimente pentru faptul ca familia lui Aaron deţinea funcţia exclusivă de exercitare a preoţiei. Datan, Abiram şi On, care erau din tribul lui Ruben. au contestat conducerea lui Moise asupra lor. Despre On nu se mai aminteşte nimic după versetul 1, ceea ce înseamnă că nu putem şti dacă a avut parte de pierzarea ce a venit peste ceilalţi. Două sute cincizeci dintre prinţi - liderii Israelului - s-au unit cu cei răzvrătiţi împotriva preoţiei şi a autorităţii civile (v. 2). Ei au susţinut ca toţi membrii poporului ar fi fost sfinţi şi, prin urmare, că nu ar fi trebuit să li se interzică dreptul de a aduce jertfe (v. 3).