Acum se mai adaugă o pagină tristă la sumbra istorie a poporului în pustiu. Epistola lui Iuda numeşte acest eveniment „răzvrătirea lui Core“ (Iuda 11). Acest incident arată cât de departe ne poate duce mândria despre care ne-a vorbit cap. 15: până la o adevărată revoltă împotriva lui Dumnezeu. Core este un levit din familia lui Chehat. Nemulţumit de nobilul său serviciu, râvneşte la preoţia pe care Domnul i-o încredinţase lui Aaron şi familiei sale. A face slujba Cortului, a sta înaintea adunării „ca să-i slujiţi“ (v. 9), nu li s-a părut suficient lui Core şi complicilor săi; au dorit ceva mai înalt. Vai, unii creştini sunt tot atât de nemulţumiţi de slujba pe care le-a încredinţat-o lor Domnul. Ei vor să fie importanţi, să se ridice deasupra altora. Apostolul Ioan este obligat să-l denunţe în cea de-a treia sa epistolă pe un anume Diotref care iubea întâietatea în adunare. Ce contrast cu Cel care „n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească ...“ (Marcu 10.45).Cât despre Datan şi Abiram, ei au îndrăznit să folosească în legătură cu Egiptul expresia: „ţară unde curge lapte şi miere“ (v. 13), care definea Canaanul. Pentru ei, „conducerea“ lui Moise era de nesuferit. Aceşti oameni întruchipează rebeliunea civilă (laică), în timp ce Core personifică apostazia religioasă.