Primele 29 de versete din acest capitol descriu ofrandele care trebuiau aduse de copiii lui Israel după ce aveau să se stabilească în ţară. Majoritatea acestor ofrande au fost descrise deja amănunţit. Aici se pune un accent deosebit pe păcatele săvârşite din neştiinţă de către adunarea israeliţilor (v. 22-26) sau de către o persoană individuală (v. 27-29). Versetul 24 menţionează două ofrande pentru adunare, un viţel şi un ţap. Dar în capitolul 4 din Levitic se spune că şi un lider care păcătuia trebuia să aducă jertfa un ţap. Probabil relatarea din acest pasaj din Numeri menţionează aceste ofrande în mod global, pe când la Levitic ele sunt menţionate separat, în versetele 20 şi 21 găsim repetată de mai multe ori porunca din Scriptură: „Din cel dintâi... Domnului." Fie din întâii născuţi, fie din roadele dintâi, Domnul trebuia să primească ce era mai bun din toate. Acest lucru a mai avut darul de a le aminti israeliţilor că tot ce posedau ei provenea, în ultimă instanţă, de la Domnul şi era ai Lui.