Poporul acesta Mă dispreţuieşte, declară DOMNUL (vezi v. 11, 23). În descrierea „ţării cercetate“ (13.32, compară cu Ps. 106.24), Dumnezeu este, de fapt, subiectul dispreţului şi al nerecunoştinţei lor. Cum putem califica noi atitudinea atâtor oameni care dispreţuiesc darul care este chiar cerul, dăruitorul fiind Însuşi Dumnezeu?Moise intervine din nou, ca în episodul cu viţelul de aur. Cu nici un chip nu se lasă ispitit de propunerea ca el să devină căpetenia unei noi naţiuni (v. 12; Exod 32.10 sf). Aducând un argument de necombătut, Îi aminteşte Domnului că este în discuţie grandoarea Numelui Său înaintea naţiunilor. Apoi, arătând ceea ce a învăţat de la El şi citându-I propriile cuvinte (Exod 34.6-7), Îi aminteşte Domnului că El este „încet la mânie şi bogat în îndurare (sau: bunătate)“, sugerându-I că acum are ocazia să ierte „nelegiuirea şi răzvrătirea“. Unde nu este vină, iertarea nu are rost. Dar păcatul omului, al meu şi al tău, I-a dat lui Dumnezeu ocazia să-Şi manifeste harul. Copii ai lui Dumnezeu, şi noi Îl cunoaştem pe acest Dumnezeu care iartă. El este Tatăl nostru. Şi avem lângă El un apărător plin de iubire: este Isus, Mântuitorul nostru (1 Ioan 2.1).