Toţi fiii lui Israel recenzaţi în acest capitol trecuseră Marea Roşie cu un an în urmă. Fuseseră „botezaţi pentru Moise în nor şi în mare“; avuseseră parte de toate privilegiile legate de calitatea de a fi popor al DOMNULUI: mana, apa din stâncă (1 Corinteni 10.2 ...). Dar din cei peste şase sute de mii număraţi în v.46, câţi vor atinge ţara? Numai doi, în care Dumnezeu Îşi va putea găsi plăcere pentru că au credinţă (compară cu 1 Corinteni 10.5 şi cu Evrei 11.6). Din mulţimea celor care poartă astăzi numele de creştini, numai Domnul cunoaşte câte suflete Îi aparţin Lui cu adevărat (2 Timotei 2.19). Să repetăm aceasta, că nu botezul, ci credinţa în Isus Hristos ne face oameni din poporul lui Dumnezeu.Fiii lui Levi nu au fost număraţi în rândul oamenilor de război (v. 47). Forţa şi puterea nu intră în calcul când este vorba de slujire pentru Domnul. Să observăm totuşi că cel credincios este astăzi înrolat prin credinţă şi în rândul ostaşilor şi în rândul slujitorilor Templului. El trebuie să fie apt ca şi Timotei să lupte „lupta cea bună“ (1 Timotei 6.12) şi în acelaşi timp, la fel ca tânărul Arhip, trebuie să ia aminte la slujba pe care a primit-o „în Domnul“ (Coloseni 4.17).