Au fost trimişi doisprezece cercetaşi: câte unul pentru fiecare seminţie. Iniţial nu era nici o distincţie între ei. Dar cele patruzeci de zile de călătorie i-a pus pe aceşti oameni la încercare (numărul 40 în Biblie vorbeşte întotdeauna de punerea la încercare). La întoarcere, fiecare arată ce este în inima lui. Rezultatul? Zece sunt necredincioşi. Numai doi – Iosua şi Caleb – au încredere în Domnul. Credinţa Îl cunoaşte pe Domnul şi apreciază circumstanţele din punctul Lui de vedere, în timp ce necredinţa le măsoară cu dimensiuni omeneşti şi se opreşte la obstacole vizibile. Uriaşii, fii ai lui Anac, nu erau o fabulaţie, cum nu erau fabulaţie nici zidurile înalte. Dar greşeala oamenilor era că luau în considerare limitele lor şi că se ocupau cu ceea ce duşmanii puteau gândi despre ei (v. 33 sf.), când ar fi trebuit să privească spre Domnul. Iosua şi Caleb nu se ruşinează să-şi declare credinţa în faţa tuturor. Ei preţuiesc moştenirea promisă şi îşi îndeamnă fraţii s-o ia în stăpânire. Ce frumos exemplu! Ne numărăm şi noi printre aceia care îndeamnă spre „ţară“, sau printre cei care descurajează sufletele ca să nu Îl urmeze pe Isus? Să nu fii de acord cu ceilalţi (v. 10) este întotdeauna dificil, uneori periculos. Aceşti doi oameni era să fie ucişi cu pietre (v.10), dar Dumnezeu a fost de partea lor.