Poporul se apropia de ţara promisiunii. Moise trimite doisprezece cercetaşi cu misiunea de a cerceta ţara şi totodată de a aduce din ea informaţii şi ceva din roadele ei. Le-au trebuit patruzeci de zile pentru această recunoaştere. Iscoadele s-au suit la Hebron, loc pe care deja îl cunoaştem, unde Avraam cumpărase peştera Macpela ca loc de înmormântare. Ei aduc un ciorchine de struguri atât de greu, încât trebuia purtat de doi oameni.Pentru noi, ţara promisiunii este cerul. Asemenea poporului, noi suntem încă în pustiu, simbol al acestei lumi. Încă nu am văzut moştenirea în care ne va aduce Dumnezeu, dar Cineva o cunoaşte şi poate să ne spună despre ea. Este Duhul Sfânt, care ne întreţine cu subiecte cereşti. Întocmai cum strugurii de la Eşcol făceau dovada bogăţiei ţării, Duhul ne dă „arvuna“, ceea ce înseamnă că ne dă să gustăm mai dinainte din bucuriile cerului. El ne face cunoscut lucrurile lui Dumnezeu (1 Corinteni 2.12). El primeşte ceea ce este al lui Hristos şi ne descoperă (Ioan 16.14). Deşi suntem într-o lume care din punct de vedere moral este un pustiu pentru noi, putem deja să ne ocupăm cu Cel pe care Îl iubim fără să-L fi văzut (1 Petru 1.8).