Douăzeci de ani este şi astăzi, în unele ţări, vârsta la care tinerii sunt chemaţi obligatoriu în serviciul militar. Odată recunoscut ca apt să poarte armele, recrutul se îndatorează faţă de ţara lui. De îndată ce este încorporat, el renunţă la independenţa lui, pentru a se supune în slujba comunităţii; învaţă respectul datorat superiorilor, sensul disciplinei, al datoriei, al onoarei; se pregăteşte pentru luptă ... (Luca 7.8). Această «chemare sub drapel» nu are ea pentru orice tânăr creştin aplicaţia ei spirituală? Fără îndoială, chiar din ziua următoare convertirii sale, un „prunc în Hristos“ va fi dintr-o dată bun pentru „a ieşi la luptă“. Familia lui Dumnezeu este compusă din „copilaşi“, din „tineri“ şi din „părinţi“ (1 Ioan 2.13). Ca în orice familie, în care copiii sunt în diferite stadii de creştere, şi în familia lui Dumnezeu întâlnim diferite nivele de capacitate şi de responsabilitate. Dar trebuie să fie creştere (compară cu Luca 2.40, 52). Soseşte momentul când copilaşul trebuie să devină un tânăr în sens spiritual, puternic, având experienţa victoriei asupra celui rău (1 Ioan 2.14), apoi un om matur, potrivit cu Evrei 5.14. Am ajuns şi noi în acest stadiu? Sau n-am progresat deloc de la convertirea noastră?