Când norul se ridica pentru pornire, trâmbiţele sunau, poporul forma rândurile, leviţii demontau Cortul, fiecare se încolona de plecare. Trâmbiţa mai suna încă o dată „cu alarmă“ şi seminţiile se puneau în mişcare în ordinea steagurilor lor.Astăzi creştinii aşteaptă semnalul pentru marea plecare. Domnul va veni „cu trâmbiţa lui Dumnezeu“ să-Şi ia Biserica (1 Tesaloniceni 4.16). Dar Biserica nu poate să-i scape din vedere pe cei pe care-i va lăsa în urmă; ea cheamă prin Duhul: „cine însetează să vină!“ (Apocalipsa 22.17). Aceasta pare că voia să-i spună şi Moise lui Hobab: „Vino cu noi şi îţi vom face bine, pentru că Domnul a vorbit bine despre Israel“ (v. 29). Dar atunci de ce îi cere el apoi ajutor pentru a conduce poporul în pustiu? Să nu-l judecăm prea aspru, pentru că şi noi preferăm adesea să ne sfătuim cu alţii, în loc să ne încredem în călăuzirea Domnului. Pentru a ne aminti de Cine îi conduce pe ai Săi, v. 33 ne prezintă chivotul luându-şi locul în capul coloanei, pentru a asigura poporului „un loc de odihnă“. Călătoria de trei zile a lui Hristos prin moarte deschide o cale nouă pentru poporul înviat, în mersul spre odihna cerească.