Lui Moise i s-au dat instrucţiuni să confecţioneze două trompete din argint, din care să se sune
(a) pentru strângerea adunării... la uşa cortului întâlnirii (v. 3 7);
(b) ca semnal pentru marşul înainte;
(c) pentru strângerea liderilor (în acest caz sunându-se doar dintr-o singură trompeta) (v. 4);
(d) apoi se suna alarma în timp de război (v. 9);
(e) şi se vesteau anumite zile speciale, cum ar fi zilele de sărbătoare (v. 10)
În fiecare din aceste scopuri se suna din trompete în mod diferit. Când se suna alarma (v. 5), se pornea marşul, începând cu triburile situate în partea de est. Când se suna alarma a doua oară acesta era semnalul pentru înaintarea celor din latura de sud. Probabil cei aflaţi la vest şi la nord se încolonau în această ordine. Trompetele nu s-au mărginii la marşul israeliţilor prin pustiu, ci au fost destinate folosirii şi după sosirea în ţara promisă (v. 9). Observaţi cuvintele: „în ţară" (sau „în ţara voastră"). Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi asigura pe israeliţi că îşi va respecta promisiunea făcută lui Avraam. Urmaşii lui aveau să primească ţara făgăduinţei, dar neascultarea şi necredinţa lor aveau să întârzie intrarea lor în această ţară timp de patruzeci de ani.