Lacrimile oamenilor au demonstrat că mesajul a fost receptat cu toată seriozitatea (v. 9). Bine au făcut că au primit cu toată seriozitatea Cuvântul lui Dumnezeu, dar nu aveau de ce să se lase cuprinşi de întristare. În fond. era o sărbătoare a bucuriei, nu a întristării. Numai o singură ocazie pentru plâns şi post s-a găsit printre sărbătorile Israelului: Ziua Ispăşirii. Restul sărbătorilor trebuiau celebrate cu bucurie şi chiar cu veselie. Roadă Duhului trebuia să îmbrace o formă vizibilă: dragostea, concretizată prin împărţirea cu cei mai puţin înstăriţi; bucuria, manifestată prin consumarea mâncării şi băuturii înaintea Domnului; pacea, exprimată prin aplanarea temerilor lor şi aducerea inimilor lor la o stare de odihnă. Tristeţea lor s-a transformat în bucurie iar bucuria Domnului a fost tăria lor.