Nu era oare aceasta o faptă cel puţin contradictorie, ca unii dintre evrei să-şi înrobească proprii lor fraţi, când Neemia şi alţii îi răscumpăraseră pe ei înşişi din robia faţă de vecinii lor păgâni? Oare nu era imperativ pentru siguranţa lor ca să menţină o relaţie corectă cu Dumnezeu? Atunci cum îşi puteau ei permite să-L supere pe Iehova, călcând legea Sa sfântă prin faptul că percepeau camătă la împrumuturile acordate (v. 9, 10; cf. Exod 22:25)? De vreme ce liderul lor, Neemia, se dăduse pe el însuşi pildă refuzând să perceapă dobândă asupra împrumuturilor făcute, oare nu se cuvenea ca şi ei să facă la fel?