Neemia a ajuns la Ierusalim având scrisori din partea împăratului. El începe prin a inspecta zidurile sau, mai degrabă, ceea ce mai rămăsese din ele. Fraţii lui îi relataseră despre ele (1.2-3), dar el vrea să evalueze personal extinderea stricăciunilor. Consternarea îl copleşeşte înaintea acestei privelişti cu care, în ce-i priveşte, locuitorii Ierusalimului se obişnuiseră! Fără nici o îndoială, şi noi, creştinii, ne aflăm în pericolul de a înceta să ne mai întristăm de situaţia de ruină în care Biserica responsabilă se găseşte astăzi. Nici un zid nu o protejează împotriva invaziei din partea lumii şi o astfel de stare serveşte perfect scopurilor vrăjmaşilor ei.În timpul lui Zorobabel şi al lui Ezra, aceşti vrăjmaşi ai lui Israel se numeau Bişlam, Tabeel ... Tatnai, Şetar-Boznai şi însoţitorii lor. Sub Neemia, Israel se confruntă cu Sanbalat, Tobia şi Gheşem. Diavolul foloseşte o varietate de lucrători. El îşi înnoieşte mereu «personalul». Scopul lui însă este întotdeauna acelaşi: să menţină poporul lui Dumnezeu în înjosire şi în sclavie.Neemia ştie ce trebuie făcut ca să-i îndemne pe bărbaţii din Ierusalim. Numele lui înseamnă: Domnul a mângâiat (sau «Mângâierea Domnului», cap. 1 v.1 notă). El primeşte acest răspuns îmbucurător şi încurajator: „Să ne ridicăm şi să reconstruim!“ (v. 18).