B. Autorizaţia de restaurare a Ierusalimului (2:1-8)
Toate acestea s-au întâmplat cu trei-patru luni înainte ca credinţa lui Neemia să-i fie răsplătită în chipul cel mai neaşteptat. Într-o zi, pe când îi servea regelui vin, faţa sa a trădat durerea din inimă. Întrebarea pe care i-a adresat-o regele a declanşat un val de teamă în inima lui, ştiut fiind ca nu-i era îngăduit nimănui să se înfăţişeze cu o mutră posomorâtă în faţa regelui (Estera 4:2). George Williams comentează: Întrucât monarhii orientali trăiau zilnic cu groaza în suflet că ar putea fi otrăviţi, orice semn de agitaţie pe faţa paharnicului său ar fi fost privit cu deosebită suspiciune.
Dar Neemia nu nutrea, desigur, nici un fel de gânduri rele la adresa regelui, nedorindu-i decât binele. Cauza întristării sale a fost pustiirea în care continua să se afle cetatea ancestrală a strămoşilor săi, Ierusalimul.