Atmosfera de încordare care se ţese în jurul Mântuitorului este dezamorsată pentru moment de relatarea simplă şi plină de modestie a lui Matei, referitoare la propria sa chemare. Fiind vameş sau perceptor al impozitorului, atât el, cât şi colegii săi erau detestaţi de iudei, din pricina necinstei lor, a impozitelor excesiv de mari pe care le colectau de la oameni şi, nu în ultimul rând, pentru că erau exponenţii intereselor imperiului roman, sub al cărui jug se aflau israeliţii. Trecând pe lângă punctul de colectare a impozitului, Isus i-a spus lui Matei: „Urmează-mă"! Matei a răspuns imediat la chemare, sculându-se şi urmându-L pe Isus şi părăsind o slujbă prin tradiţie asociată cu înşelătoria, devenind imediat un ucenic al lui Isus. După cum s-a exprimat cineva: „Matei a pierdut o slujbă comodă, dar şi-a împlinit destinul. A pierdut un venit apreciabil, dar a dobândit onoare. A pierdut ceea ce oamenii numesc siguranţa zilei de mâine, angajându-se, în schimb, în cea mai mare aventură pe care ar fi putut-o visa vreodată." Şi printre numeroasele recompense ale acestui gest crucial din viaţa sa s-a numărat şi aceea că a devenit unul din cei doisprezece ucenici şi i s-a acordat privilegiul de a redacta evanghelia ce-i poartă numele.