În acest punct este reluat firul narativ al dregătorului a cărui fiică murise. Când a ajuns Isus la casa acestuia, bocitorii tradiţionali îşi derulau suita de cântece de jale, în virtutea a ceea ce a numit cineva drept „o jale sintetică" Domnul a poruncit tuturor să iasă din încăpere, declarând că fetiţa nu era moartă, ci doar adormită. Cei mai mulţi cercetători ai Scripturilor sunt de părere că Domnul S-a referit aici la somn, în înţelesul său figurat, de moarte. Alţii cred însă că fata se afla în comă. Această interpretare nu neagă capacitatea lui Isus de a o fi înviat, în cazul în care ea a murit cu adevărat, ci, mai degrabă, subliniază că Isus era prea onest, pentru a-şi însuşi creditul pentru învierea unei fete care nu murise cu adevărat. Printre cei care au adoptat acest punct de vedere s-a numărat şi Sir Robert Anderson, care a subliniat că tatăl şi toţi ceilalţi au afirmat că fata murise, dar Isus a precizat că ea nu a murit.