Problema fariseilor consta în faptul că, deşi ei urmau ritualurile iudaismului, cu tot dichisul, inimile lor erau reci, împietrite şi lipsite de milă. Şi astfel, Isus i-a trimis să înveţe înţelesul cuvintelor lui Iehova: „Milă voiesc, iar nu jertfă" (citat din Osea 6:6). Deşi instituise sistemul de jertfe, El nu a voit ca ritualurile să devină un substitut pentru neprihănirea lăuntrică. Dumnezeu nu este un adept al ritualurilor şi El nu-Şi găseşte plăcerea în ritualuri din care lipseşte evlavia personală - exact ceea ce făcuseră de fapt fariseii. Ei respectau litera legii, dar nu aveau compasiune pentru cei ce aveau nevoie de ajutor spiritual. Ei se asociau doar cu oameni de teapa lor, care se considerau neprihăniţi în ochii lor înşişi.
În contrast, Domnul Isus le-a spus răspicat: „Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi." El a împlinit cu desăvârşire dorinţa lui Dumnezeu de a vedea îngemănate îndurarea cu jertfa. Într-un sens, nu există nici un om neprihănit în lume. Prin urmare, El a venit să-i cheme pe toţi oamenii la pocăinţă. Dar ideea care se desprinde de aici este că această chemare a Sa are eficacitate doar în cazul celor care recunosc că sunt păcătoşi. El nu-i poate vindeca pe cei care sunt mândri, care se socotesc singuri neprihăniţi sau refuză să se pocăiască, cum era cazul fariseilor.