Aici găsim consemnată prima dată în evanghelia după Matei când Domnul Isus îi porunceşte cuiva să nu spună la nimeni despre minunea care i s-a făcut sau la care a asistat {vezi şi 9:30;12:16;17:9;Marcu 5:43;7:36;8:26). Motivul acestei interdicţii trebuie căutat probabil în faptul că Domnul era conştient că pe mulţi îi interesa doar izbăvirea de sub jugul roman şi că ar fi dorit să-L facă Rege. Dar Isus ştia că Israelul era nepocăit şi că acest popor avea să-I respingă conducerea Sa spirituală, Domnul fiind nevoit să treacă mai întâi pe la cruce.
Sub Legea lui Moise, preotul avea şi rolul de medic. Când un lepros era curăţit, el avea obligaţia de a aduce o ofrandă şi a se înfăţişa înaintea preotului, pentru a fi declarat curat (Levitic 14:4-6). Negreşit, era un eveniment foarte rar să vezi un lepros vindecat - era un fapt atât de ieşit din comun încât s-ar fi cuvenit ca acest preot să cerceteze dacă nu cumva s-a arătat, în sfârşit, Mesia. Dar nu citim nicăieri că s-ar fi petrecut o asemenea reacţie. Isus i-a spus leprosului să îndeplinească cerinţele legii pentru această situaţie. Implicaţiile spirituale ale acestei minuni sunt clare: Mesia venise la poporul Israel cu puterea de a vindeca naţiunea de boala ei. El a prezentat această minune ca pe una din scrisorile Sale de acreditare. Dar naţiunea nu era încă pregătită pentru Izbăvitorul ei.