Leproşii erau împinşi la periferia societăţii. Datorită pericolului contaminării, orice contact fizic cu ei era interzis. În cazul iudeilor, un atare contact adăuga şi o întinare ceremonială, adică făcea persoana respectivă necorespunzătoare pentru a se mai putea închina în adunarea Israelului. Dar Isus s-a atins de lepros şi a rostit cuvintele tămăduitoare şi imediat lepra a dispărut. Mântuitorul nostru are puterea de a curaţi de păcat şi de a-l califica pe cel curăţit, făcându-l vrednic de a se închina.