În ziua judecăţii, când necredincioşii vor sta înaintea lui Cristos (Apocalipsa 20:11-15), mulţi îi vor aminti că ei au proorocit, au scos afară demoni sau au făcut multe minuni - toate în Numele Lui. Dar toate insistenţele lor vor fi în zadar. Isus le va spune răspicat că niciodată nu i-a cunoscut sau considerat ai Lui.

Din aceste versete învăţăm că nu toate minunile sunt de origine divină şi că nu toţi cei care săvârşesc minuni posedă împuternicirea divină. Când se săvârşeşte un miracol, aceasta nu înseamnă altceva decât că a intervenit puterea supranaturală. Or, puterea aceasta poate fi de origine divină ori satanică. Satan poate să-şi împuternicească slujitorii ca aceştia să scoată afară demoni, dar numai temporar, cu scopul de a crea iluzia că miracolul respectiv este de natură divină. Satan nu-şi va dezbina însă împărăţia împotriva ei însăşi, în asemenea situaţii, ci dimpotrivă, va pune la cale o invazie şi mai periculoasă de demoni în viitor.