Acest pasaj despre judecată urmează imediat după percutanta învăţătură a Domnului nostru despre bogăţiile pământeşti. Importantă este corelaţia dintre aceste două teme. Creştinului care a lăsat totul pentru Cristos îi este uşor să-l critice pe creştinul bogat. Tot aşa, creştinii care îşi iau în serios datoria de a asigura familiilor lor cele necesare traiului actual şi pentru ziua de mâine tind să nu acorde aceeaşi importanţă înţelesului literal pe care îl atribuie unii cuvintelor rostite de Domnul Isus în ultimul capitol, întrucât nimeni nu trăieşte exclusiv prin credinţă, o atare critică este neîntemeiată.

Porunca aceasta de a nu-i judeca pe alţii vizează următoarele domenii: nu avem voie să judecăm motivul care a stat la baza acţiunii cuiva. Nu avem voie să judecăm după aparenţe (Ioan 7:24;Iacov 2:1-4). Nu avem voie să-i judecăm pe cei care au scrupule în privinţa unor chestiuni ce nu sunt, în ele însele, greşite sau corecte (Romani 14:1-5). Nu avem voie să judecăm un alt credincios, vorbindu-l de rău (Iacov 4:11,12).

Uneori aceste cuvinte rostite de Domnul nostru au fost înţelese greşit de oameni, în sensul că orice formă de critică ar fi interzisă. Indiferent ce s-ar întâmpla, spun ei, pe un ton pios: „Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi!" Dar Isus nu ne-a învăţat că trebuie să fim nişte creştini lipsiţi de discernământ. Nu a stat niciodată în intenţia Lui ca noi să renunţăm la facultatea de a discerne lucrurile în manieră critică. Noul Testament e plin de ilustraţii din care reiese că oamenii au fost îndreptăţiţi să facă critici justificate cu privire la condiţia, conduita sau învăţătura altora, în plus, există câteva domenii în care creştinului i se porunceşte să ia o decizie, să facă distincţie netă între ceea ce este bun şi ceea ce este rău sau între mediocru şi superlativ. Iată câteva dintre aceste domenii:

1. Când se ivesc dispute între credincioşi, acestea trebuiesc rezolvate în biserică, în faţa membrilor adunării, care pot lua o decizie în problema respectivă (1Corinteni 6:1-8).

2. Biserica locală are datoria de a judeca păcatele grave săvârşite de membrii ei şi de a lua măsurile care se impun (Matei 18:17;1Corinteni 5:9-13).

3. Credincioşii au datoria să judece învăţătura predată de învăţătorii şi predicatorii care vestesc în mijlocul lor, în lumina Cuvântului lui Dumnezeu (Matei 7:15-20;1Corinteni 14:29;1Ioan 4:1).

4. Creştinii trebuie să discearnă dacă alţii sunt credincioşi, pentru a împlini astfel porunca lui Pavel de la 2Corinteni 6:14.

5. Cei din biserică trebuie să judece care dintre bărbaţi posedă calităţile necesare de a fi presbiteri şi diaconi (1Timotei 3:1-13).

6. Suntem chemaţi să discernem care sunt cei nesupuşi şi turbulenţi, care sunt cei fricoşi, care sunt cei slabi, şi să-i tratăm în conformitate cu instrucţiunile pe care ni le dă Biblia în această privinţă (vezi, de pildă, 1Tesaloniceni 5:14).